Conferință de Familii cu Nicolae Geantă și Dan Florin

 

Florin, Nicu și... Dumnezeu - de Nicolae.Geantă

Când eram prunci ori adolescenți era eroul nostru. Toți picii României visam să fim Mărgelatu. Ori ca bărbatul acela șarmant, român neaoș, cu vorbe alese, domoale, cu bun simț și plin de curaj. Contagios…

L-am întâlnit preț de câteva minute pe Schwechat International Airport. La Viena.

Era plin de viață, blajin, tot frumos, dar vârsta își pune cuvântul. I-am spus că „Dumnezeu ne ține în viață atâta vreme cât mai scrie o poveste cu noi! Apoi ne cheamă acasă! În fond, toți vom pleca!” Apoi l-am binecuvântat cu sănătate în Numele Celui Răstignit pe Golgota. M-a binecuvântat și el, cu lacrimi în ochi. Am purtat o mică discuție, apoi i-am oferit un cadou: volumul „Lui Dumnezeu îi place să lipească cioburi!” O carte a mea. Mi- a strâns mâna. L-am binecuvântat din nou. „Mulțumesc frumos părinte!”, a șoptit! Da, da, știe să respecte valorile.

L-am lăsat pe scaunul său și m-am retras într-un colț. Zeci de ochi curioși mă priveau pe furiș. Iar eu îl priveam (tot curios) pe marele maestru! Pe Florin Piersic. Care și mai curios decât toți a început să  citească din cartea mea!

L-am văzut zâmbind. Venise vremea ca și eu să îl încânt pe el! Când am urcat în avion m-a întrebat unde mă găsește după ce citește cartea? Căci vrea să mă mai caute. 

Dumnezeu să se îndure de omul Florin Piersic! Și să îl ajute să calce pe calea veșniciei!

Hai, înălțați și dumneavoastră cu mine o rugăciune cu mine pentru el!

Și... „La Mulți Ani Florin Piersic!” Hristos să îți mântuiască sufletul maestre!

Nicolae.Geantă

Nicolae Geantă - Unu, treizeci, o sută

sursa: Nicolae.Geantă, via Renovatio 

De ce nu mai este iubire - Estera Bretan

O melodie foarte actuală (cine are urechi de auzit să audă!), dar și interpretată impecabil! 

Felicitări Estera Bretan! 

Nicolae Geantă la București

 duminică 25 ianuarie 2026 - București

* ora 10,00 „Biserica Din Stradă la Hristos” - Complex Zar - Șoseaua Mihai Bravu nr. 500-520

** ora 17,00 - Biserica Renovatio - str. Intrarea Patrulei nr. 3A

INSCOP, Vox Populi și ochii închiși - de Nicolae.Geantă

Ultimul sondaj INSCOP arată că numai 22,1 % dintre români cred că țara se îndreaptă în direcție bună. Însă cca 7 din 10 semeni (în procente fix 66,3%) cred că România merge într-o direcție greșită! În ciuda faptului că majoritatea românilor văd drumul fals, nesemnificativul procent al ocârmuitorilor mioritici merg orbește înainte! Nu numai că ei nu văd că un drum fals nu duce la destinație, ori că drumul greșit înseamnă o cale spre nicăieri! Însă, precum Împăratul din povestea lui HC Andersen, defilează în pielea goală în văzul lumii susținând că au cele mai alese veșminte țesute cu fire de aur! Freud zicea odată că „primul simptom al prostiei este lipsa totală a rușinii!” 

„Vox populi, vox Dei” argumentau latinii. Vocea poporului e vocea lui Dumnezeu! Însă ariviștii de azi nu de autism suferă, ci de cultura scaunului. Pentru 'mnealor scaunul strigă mai tare ca legea divină! Ca la Pilat din Pont! Numai că scaunele sunt trecătoare... 

Când șapte români din zece îți spun că ești beat trebuie să te duci la culcare! Când șapte români din zece îți spun că ești pe drumul greșit numai mândria te-mpinge înainte. (Chiar așa, știați că și cei ce merg înapoi zic că merg înainte?) Iar când șapte din zece români îți spun că e întuneric, nu mai poți să susții că e... lumină! Însă, în zadar luminează Soarele peste oamenii cu ochii închiși!

Rugați-vă pentru România! Cu ochii închiși! Dar pe drum, printre semeni, mergeți cu ei deschiși!

Nicolae.Geantă

Conferință despre China la CCD Prahova | Nicolae Geantă

 Vino cu noi vineri 23 ianuarie 2026 la Casa Corpului Didactic Prahova. 

Să învățăm împreună despre împreună China...

 

Duhul Sfânt nu are substitute – de Nicolae Geantă

Undeva într-o biserică din diaspora. Duminica dimineața în jur de 8,45. Abia intrasem pe ușă. Cineva m-a invitat spre Starbuck. Destul popor. Un bătrân vine spre mine zâmbind. Avea în mână o cafea uriașă. „Frate, mai bem câte o cafea să nu adormim în biserică!”, îmi șușotește fără să-l fii întrebat nimic! „Foarte rău frate!”, îi răspund necunoscutului. „Da’ ce, dvs aveți vreo problemă cu consumatorii de cafea?”. „Deloc. Dar la Biserică nu cafeaua ne ține treji. Ci Duhul Domnului, predica, rugăciunea, închinarea!” Nu am vrut să spun mai multe (poate se supăra), așa că am intrat în sanctuar.

Când am ajuns în camera mea, după ziua aceea încărcată, mi-am adus aminte de întâmplarea amuzantă. Și am povestit-o fetelor mele. Apoi mi-a fulgerat prin cap ceva scris de Reinhard Bonnke: „Cu cât avem mai puțină lucrare a Duhului Sfânt, cu atât avem mai multă nevoie de prăjituri și cafea pentru a menține Biserica în funcțiune!” Și continuă Bonnke: „Nu am nimic împotriva cafelei și a prăjiturilor, dar adevărul rămâne că Duhul Sfânt nu are înlocuitor. Prezența și lucrările Lui vorbesc de la sine!”

Nicolae Geantă la Biserica „Poarta Cerului” Sângeru, Prahova

 

Lacul, Eminescu și iubirea în culori

https://www.instagram.com/reel/DTkvYxvitDc/?igsh=MXI5bGgzMXdrbXBndQ==

Pentru mine este drept... - de Mihaela Mănescu

- Pentru mine este drept!
Sunt tâlhar la drumul mare...
Am ucis din răzbunare;
Mi-am smuls inima din piept
Ca să nu simt remușcare!
Dar de Tine cum e oare
Să ai cuie în Picioare?
- Pentru Mine nu e drept.
Dar e-așa, că te aștept...

- Pentru mine e cinstit
Să primesc blestem fierbinte;
C-am fost diavol înainte
Și-am rănit, și-am jefuit
Pe străin și pe părinte!
Dar pe Tine, Doamne Sfinte,
De ce Te-au bătut în ținte?
- Pentru Mine nu-i cinstit.

Dar e-așa, că te-am iubit...

- Pentru mine, e firesc
Să sufăr pe lemn de-ocară;
Să simt vina, să mă doară
C-am vrut să păcătuiesc...
Și acum, în prag de seară,
Să văd cum suflarea-mi zboară
Apăsată de povară...
- Pentru Mine nu-i firesc.

Dar așa-i dumnezeiesc...

- Doamne, Tu mă știi preabine...
Pentru mine aste drept;
Că-s tâlharul din ruine.
Dar privesc și eu la Tine
Să-mi pui inimă în piept
Și iertat, să Te aștept
Chiar de nu e, Doamne, drept...
- O, adevărat, știu bine:
Azi vei fi în Rai cu Mine...

mihaela mănescu

CâmpinaTV- Eminescu nepereche - Cu Christi Crăciun și Nicolae Geantă

Nu neglijați zăvoarele mici! - de Nicolae Geantă

Azi, într-o discuție cu liceeni mei, mi-am adus aminte de cucerirea Constantinopolului. Cel mai mare oraș al vremii (la 1453 orașul de pe Bosfor avea peste 400.000 locuitori, echivalentul poate a unei metropole de 20 de milioane astăzi!), a căzut în mâna otomanilor nu pentru că nu a opus rezistență, pentru că nu avea armată, armament sau ziduri de apărare. Orașul a fost distrus pentru că un soldat a uitat să tragă un... zăvor la o poartă! Nu a blocat o mică intrare! O neatenție nesemnificativă a generat o catastrofă uluitoare! Constantinopolul a fost distrus pentru că un zăvor nu a fost pus!

Ca și soldatul din povestea de mai sus, mă gândeam că tot așa neglijăm și noi lucrurile mici. Fiindcă noi nu cu viciile mari avem probleme. Ne putem stăpâni să nu furăm, să nu curvim, să nu strângem pe cineva de gât când ne urcă tensiunea în dispute... Noi în erorile mici avem scăpări capitale: un cuvânt care devine o săgeată otrăvitoare, o privire crudă tip Ștefan cel Mare, o minciunică, o ignoranță a binelui, lipsa unui zâmbet... Un mic orgoliu. O glumă proastă. Un gând stricat... 

Comportamentul nostru are automatisme. De aceea e important să știm cum funcționăm. 

Greșelile mici fac loc greșelilor mari. Sunt ca o gaură de burghiu într-o barcă!

Adesea ne mărturisim greșelile mari dar le ascundem pe cele mici. Ascundem lepra sub un plasture! Se va întinde!

Neglijăm avertismentele! Nu doar Titanic s-a scufundat pentru un moment de neatenție!

Suntem ca o cetate asediată. Zi de zi. Aveți grijă să nu uitați zăvoarele netrase! Mai ales pe cele mici! Cele mai mari eșecuri ale lumii au fost generate de neglijențe mici. O banală nesupraveghere a lui Adam asupra Evei a dus la izgonirea lor din Rai!

Nicolae.Geantă

Eu Doamne nu-s în mâna morții - de Traian Dorz

 Eu Doamne nu-s în mâna morții

nici în a unui crud destin

ci sunt în Mâna Ta cea dulce

o, Dumnezeul meu Puternic

și-n harul Tău de pace plin.

 

Viața mea nu-i în puterea

nici unui om, nici bun, nici rău

ci este-n Voia Ta cea Tare

o, Dumnezeul meu Puternic

și-n dulce adăpostul Tău.

 

Nici părtășia mea cu frații

nu-i la al nimănuia plac

ci este-n grija-Ți iubitoare

o, Dumnezeul meu Puternic

și-n ocrotirea Ta pe veac.

 

De-aceea-s liniștit oriunde

și cânt oriunde mă găsesc

știind că toate-mi sunt spre bine

o, Dumnezeul meu Puternic

când eu Te-ascult și Te iubesc!

 

Traian Dorz

volumul „Cântarea Învierii”

Deșertul ca binecuvântare - de Nicolae.Geantă

Ioan Botezătorul a locuit în deșert. În pustiul Iudeii. De-a lungul Mării Moarte. Unii spun că e un loc îngrozitor de singuratic. Atât de liniște încât îți auzi cum bate inima. E isihia. Norris Chumley prezintă isihia drept „prezența lui Dumnezeu în liniștea sufletului”. „Liniștea omoară simțurile din afară și le trezește pe cele dinăuntru”, spunea Isaac Sirul. Îi auzi pașii călcând prin altarul inimii tale, pregătit pentru marea deratizare de patimi. Apoi îți așezi și inima și mintea.

Pentru Ioan deșertul nu a fost un amvon! Ci tăcerea prin care s-a făcut mai auzit glasul lui Dumnezeu. Și totodată el mult mai auzit de Dumnezeu. Acolo a înțeles că trebuie netezită calea Domnului. În zgomotul lumii prea multe pietre o astupase...

Pentru Ioan deșertul a fost odaie de rugăciune! Există un loc unde Însuși Dumnezeu coboară și luptă lângă tine! Există un loc unde poți atinge ochii orbilor pentru a le da vederea perfectă. Există un loc unde poți trezi captivii pe moarte, legați în lanțurile nopții! Există un loc tainic... E locul de rugăciune. „Niciun om  nu e mai mare decât viața lui de rugăciune”, striga Ravenhill.

Pentru Ioan deșertul a fost arenă de luptă! Aici a învățat să învingă răul, răii, demonii și pe el însuși! Seneca spunea că „cea mai grea luptă o duci cu tine!” Moise s-a antrenat în deșert. David s-a antrenat în deșert. Hristos s-a antrenat în deșert. După ce-au ieșit de acolo au schimbat lumea! Poate de aceea noi nu mai schimbăm pe nimeni. Deșertul în carne te ține slab, dar în Dumnezeu te face titan!

Pentru Ioan deșertul nu a fost o fugă. Ci o școală. Evanghelistul Luca spune că „A stat în locuri pustii până în ziua arătării lui înaintea lui Israel”. Trebuie să învățăm că nu putem ieși în fața oamenilor decât în ziua când suntem pregătiți!

Pentru Ioan deșertul n-a fost o pedeapsă. Ci o binecuvântare. A învățat să fie util pentru Cer. Știai că din deșert Cerul se vede mai limpede? A fost util, chiar dacă după ce a părăsit pustiul, în afara lui a mai trăit puțin, plătindu-și îndrăzneala cu capul pe-o farfurie. Așa sunt prețuiți sfinții de cei ce n-au trecut prin pustiu!

Nu te înspăimânta când treci prin deșerturile vieții! Ele scot tot ce e mai bun în tine! Dar poate crește ceva în deșert? Da, a crescut cel mai mare om care s-a născut vreodată din femeie! „Și totuși cel mai mic în Împărăția Cerurilor este mai mare decât el”, a zis Isus.

Nicolae.Geantă
Prahova&Somerset